Ierusalim, cetatea mea

Ierusalim, cetatea mea tot sufletu-mi suspina: cand oare, cand te voi vedea, cand oare-n tine voi intra sa cant in mantuirea ta pe marea cristalina? Ierusalim, sfant dor nestins ce dulce va fi-n tine cand lungul zbucium va fi-nvins cand Telul drag va fi atins iar plansul sters, uitat si stins si zarile senine. O, Rai cu ziduri de topaz iubirea mea te cheama cu rugaciunile-n extaz, cu rau de lacrimi pe obraz, cu dorul sa te vada az' strigandu-ti: ia-ma, ia-ma! O, pan-atunci Ierusalim trimite-ne din tine arvuna harului sublim pe care-l cerem si dorim biruitori sa mostenim comorile-ti divine. Traian Dorz