Cateva lucruri, din fericire doar cateva, sunt probleme de viata si de moarte, cum ar fi un compas intr-o calatorie pe mare sau o calauza intr-o excursie prin desert. A ignora aceste lucrurivitale nu inseamna a-ti asuma un risc sau a-ti incerca norocul: inseamna sa te sinucizi. Ele sunt de genul: fie esti corect fie esti mort.
Relatia noastra cu Hristos este o asemenea problema de viata si de moarte, dar la un nivel mult mai inalt. Omul instruit de Biblie stie ca Isus Hristos a venit in lume sa-i salveze pe pacatosi si ca oamenii sunt mantuiti doar de Hristos, departe de orice fapte sau merite umane.
Acest lucru este adevarat si este cunoscut, dar in mod evident moartea si invierea lui Hristos, nu mantuieste in mod automat pe toata lumea. Cum ajunge omul individual intr-o relatie de mantuire cu Hristos? Faptul ca unii ajung este cunoscut, dar faptul ca unii nu ajung este evident. Cum se poate trece prapastia dintre rascumpararea oferita obiectiv si mantuirea primita subiectiv? Cum reuseste ceea ce Hristos a facut pentru mine sa devina operativ in mine? La intrebarea "ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit?" trebuie sa invatam raspunsul corect. A gresi aici nu inseamna a risca sufletul tau; inseamna garantia separarii vesnice de fata lui Dumnezeu. Aici trebuie sa fim corecti sau pierduti pe vecie.
La aceasta intrebare crestinii evanghelici ofera trei raspunsuri: "crede in Domnul Isus Hristos", "primeste-L pe Hristos ca mantuitor personal" si "accepta-L pe Hristos". Doua din aceste raspunsuri sunt extrase aproape fidel din scripturi (Fapte 16:31, Ioan 1:12) in timp ce a treia este un fel de parafrazare cu scopul de a insuma pe celalalte doua. De aceea ele nu mai sunt trei ci una.
Fiind lenesi spiritual, in mod natural noi tindem sa gravitam catre cel mai usor mod in care sa raspundem intrebarilor religioase personale si ale altora; de aceea formula "accepta-L pe Hristos" a devenit un paravan cu aplicare universala, si eu cred ca este fatal multora. Desi fara indoiala minti serioase si pertinente ar putea gasi in acest indemn tot ceea ce au nevoie sa-i duca intr-un contact viu cu Hristos, ma tem ca prea multi cautatori o folosesc ca pe o scurtatura catre Tara Fagaduintei, ca sa ajunga sa descopere ca au ajuns "in tara intunericului, ca intunericul insusi: si a umbrelor mortii , fara ordine si unde lumina este ca intunericul".
Problema este ca intreaga atitudine "accepta-L pe Hristos" se pare ca e gresita. Il arata pe Hristos rugandu-se de noi in loc sa ne arate pe noi rugandu-ne de El. Il arata pe El stand cu palaria in mana asteptand verdictul nostru, in loc sa ne arate pe noi in genunchi cu inimile tulburate asteptand verdictul Lui. Ar putea chiar sa ne permita sa-L acceptam pe Hristos dintr-un impuls intelectual sau emotional, lipsit de dureri, fara pierderi pentru ego-ul nostru si fara schimbari ale modului nostru obisnuit de viata.
Pentru acest mod impropriu de a trata problemele vitale am putea gasi niste intamplari asemanatoare: de exemplu Israel in Egipt "a acceptat" sangele Pastelui, dar a continuat sa traiasca in sclavie, sau fiul risipitor "a acceptat" iertarea tatalui sau si a continuat sa ramana intre porci in tara indepartata. Nu este clar ca acceptarea lui Hristos implica actiuni morale care sa se comformeze acestei decizii?
Ingaduind expresiei "accepta-L pe Hristos" sa constituie un efort onest de a spune pe scurt ca nu se poate spune altfel, haideti sa vedem ce ar trebui sa intelegem atunci cand o folosim.
A-L accepta pe Hristos inseamna a incepe o relatie cu persoana Domnului Isus Hristos, unica in experienta umana. Aceasta relatie este intelectuala, volitionala si emotionala. Credinciosul este convins intelectual ca Isus este atat Domn cat si Hristos; el si-a intarit vointa sa-L urmeze cu orice pret si curand inima sa se va bucura de dulceata unica a partasiei Lui.
Aceasta relatie este una atotcuprinzatoare prin aceea ca Il accepta pe Hristos in tot ceea ce este El. Nu exista nici o diviziune a atributelor Sale ca noi sa putem constientiza caracterul Sau mantuitor astazi si sa pastram decizia asupra suveranitatii Sale pana maine. Adevaratul credincios Il are pe Hristos ca totul in toate fara rezerve.
Mai departe, aceasta relatie cu Hristos este complet exclusiva. Domnul devine pentru el nu unul dintre cele mai multe interese rivale, ci singura atractie exclusiva pentru totdeauna. El orbiteaza in jurul lui Hristos ca si pamantul in jurul soarelui, tinut de orbita de magnetismul iubirii Sale, tragandu-si toata viata, lumina si caldura de la El. In aceasta stare fericita, el are si alte preocupari intr-adevar, dar acestea sunt determinate de relatia sa cu Domnul.
Ca noi sa-L acceptam pe Hristos in acest mod atotcuprinzator si atotexclusiv este un imperativ divin. Aici credinta face pasul spre Dumnezeu si Persoana si lucrarea lui Hristos, dar niciodata nu divide lucrarea de Persoana. Il credem pe Domnul Isus Hristos, Hristosul intreg fara modificari sau rezerve si astfel primim sau ne bucuram de tot ce El a facut in lucrarea de rascumparare de ceea ce face El in ceruri pentru ai Sai si ce va face prin ei.
A-L accepta pe Hristos inseamna a cunoaste insemnatatea cuvintelor "Cum este El, asa suntem si noi in lumea aceasta" (Ioan 4:17). Noi acceptam prietenii sai ca si prieteni ai nostri, dusmanii Saica si dusmani ai nostri, caile Lui ca si cai ale noastre, respingerile Lui ca si respingeri ale noastra, crucea Lui ca si crucea noastra, viata Lui sa si viata a noastra, viitorul Lui ca si viitor al nostru.
Daca la asta ne gandim cand sfatuim pe cautator sa-L accepte pe Hristos, ar fi bine sa i-o explicam, El poate da probleme spirituale adanci daca nu o vom face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu